Mierea de salcam – recomandarile unui apicultor

Mierea de salcam este unul din sortimentele de miere cele mai căutate și apreciate. Gustul plăcut,inconfundabil și proprietățile medicinale fac din acest sortiment de miere o marfă pe care gurmanzii nu au cum să nu o aprecieze.

Cum recunoaștem mierea de salcam

  1. Culoarea

            Ȋn primul rând culoarea acestui sortiment de miere este de la încoloră, până la o culoare ușor gălbuie. Totul depinde foarte mult de fagurii din care mierea este extrasă. Dacă fagurii sunt vechi și din ei poate au eclozat în trecut și albine, atunci mierea de la incoloră, devine ușor spre galben. Proprietățiile ei însă rămân aceleași.

Culoarea poate fi modificată de asemenea și de culesul simultan a altui tip de miere. Spre exemplu mi s-a întâmplat ca în perioada când trebuia să recoltez mierea de salcâm să intervină niște ploi, iar între acele ploi albinele fiind mai harnice ca mine au ieșit la cules. După salcâm înflorește măceșul și păducelul, iar albinele au reușit să culeagă ceva și de acolo. Chiar dacă mierea a fost 99% miere de salcâm, din cauza acelui poate mai puțin de 1% culoarea a căpătat o culoarea de galben destul de vizibil.

  1. Aroma

Aroma este unică. Se va simți un miros finuț de salcâm și ceară, totul depinzând bineînțeles de data la care mierea a fost recoltată. Cu timpul acea aromă plăcută de ceară, salcâm și albine dispare din produs. Mie personal îmi pare rău că marea majoritate a oamenilor nu au simțit niciodată aroma unei mieri proaspăt scoasă din stup. Va spun eu că mulți dintre voi, dacă ați gusta o miere proaspăt scoasă din stup, ar fi ca și cum ați gusta pentru prima dată miere. Dacă v-as fi putut vinde acel gust, acel sentiment probabil acum aș fi bogat.

Referitor la aromă mare atenție! O aromă prea puternică de salcâm poate însemna o miere falsă. Respectiva miere se poate să fie făcută din zaharuri industriale, administrate albinelor. Ȋn respectiva compoziție apoi pot fi introduse arome artificiale și apoi mierea falsă ieftină apare pe piață ca miere de salcâm de calitate și scumpă.

Mierea pe care o găsiți în comerț nu ar trebui să aibă aromă puternică de salcâm, poate doar un iz de flori, recunoscut doar de nasurile bine antrenate.

  1. Cristalizarea mierii de salcâm

Mierea de salcam, ca oricare tip de miere cristalizează. Diferența însă este făcută de perioda lungă de timp parcură de mierea de salcâm până apar în ea primele cristale.  Ȋn cazul mierii de salcâm, cristalizarea începe să se instaleze după aproximativ 18 luni. O altă diferență de notat ar fi că mierea de salcam niciodată nu cristalizează în proporție de 100%. Așa că dacă la supermarket vedeți pe raft miere de salcâm cristalizată imediat vă puteți da seama de calitatea mărfii.  Explicația acestui fenomen este dată de faptul că mierea de salcâm conține mai multă fructoză decât glucoză (peste 40% fructoză și doar în jur de 34% glucoză).

Compoziția mierii de salcâm

          Ȋn sedimentul mierii de salcâm există în jur de 30% polen. Ca și cantitate de polen, mierea de salcâm este considerată o sursă săracă, comparativ cu teiul spre exemplu sau rapița, care au în sedimentul lor peste 70-80% polen. Respectivul polen din miere este o sursă de aminoacizi, minerale grășimi și vitamine.

Mierea de salcâm conține majoritatea mineralelor esențiale organismului uman. Conține fosfor, potasiu, cupru, fier, calciu, mangan. Dintre vitamine cele mai importante sunt vitaminele A, C, B1,B2,B3,B5 și B6. Pe lângă acestea, mierea de salcâm prezintă în compoziția ei antibiotice naturale și enzime. Compoziția chimică a mierii depinde foarte mult de zona din care provine. Mai jos am copiat un tabel cu date privind principalele minerale prezente în mierea de salcâm, dintr-o lucrare a domnului profesor Marghitas de la USAMV Cluj Napoca.

Sample code Na (ppm) K (ppm) Mg (ppm) Ca (ppm) Cu (ppm) Zn (ppm) Fe (ppm) Mn (ppm)
AH-01 7.66 146.66 6.15 5.12 0.611 1.666 0.435 0.000
AH-02 20.65 209.21 6.72 2.55 0.869 2.988 1.773 0.048
AH-03 12.44 176.43 6.08 1.02 0.417 3.671 0.969 0.069
AH-04 5.06 170.05 6.69 3.59 0.305 1.195 0.498 0.092
AH-05 14.29 168.22 3.25 1.97 0.405 0.764 2.028 0.058
AH-06 8.36 181.19 6.43 1.70 0.586 1.400 0.641 0.084
AH-07 24.32 244.58 4.57 1.64 0.536 1.064 4.027 0.294
AH-08 14.56 169.35 5.36 6.94 0.514 1.872 0.352 0.000
AH-09 10.28 175.64 5.32 2.98 0.56 2.03 0.68 0.12
AH-10 12.56 189.23 6.48 3,02 0.38 1.86 1.56 0.68
Mean 13.02 187.10 5.70 3,05 0.52 1.85 1.30 0.16
SD 5.89 25.10 1.11 1,80 0.16 0.89 1.13 0.22

Sursa: Marghitas și colab.(2010) – The Development of a Biochemical Profile of Acacia Honey by Identifying Biochemical Determinants of its Quality; Not. Bot. Hort. Agrobot. Cluj 38 (2) 2010, Special Issue, 84-90

Acid abscisic

Acest hormon a fost depistat în nectarul florilor de salcâm, precum și în miere. Ȋn lumea plantelor, acest hormon controlează răspunsul la stres al plantelor. De asemenea răspunde de intrarea în repaus seminal al semințelor

Mai multe experiețe au arătat că acest hormon ar avea acțiune pozitivă asupra persoanelor diabetice.Au fost făcute  experiențe atât pe șobolani cât și pe oameni care au arătat că o doză mică de acid abscisic îmbunătățește starea de sănătate  a diabeticilor, care au toleranță sau deficit de insulină.

Prin urmare prezența acestui hormon ar fi încă un motiv pentru care diabeticii să consume miere de salcâm. Bineînțele sub îndrumarea medicului, în cadrul unui regim. Mierea de salcam conține de asemenea acizi fenolici și flavonoide. Aceștia sunt pigmenţi vegetali care predomină în plantele superioare. Flavonoidele posedă un spectru vast de activitate farmaceutică, fiind antialergeni,vasodilatatori, anticancerigeni etc.

Proprietățiile mierii de salcâm

Fiind o sursă bogată în minerale poate fi folosită cu succes de către persoanele anemice. De asemenea mierea de salcam fiind o sursă de calciu poate ajuta persoanele care suferă de scleroză.  Persoanele care fac sport și care au nevoie de energie într-un timp scurt pot să folosească cu succes acest sortiment de miere.

Mierea de salcâm odată consumată liniștește organismul și-i conferă o senzație de bine. Așa că seara o linguriță de miere de salcam într-o ceașcă de ceai de tei va face minuni. Dacă suferiți asadar de insomnie, stres sau sunteți tensionați puteți apela și la acest sortiment de miere.  Atenție doar să nu exagerați cu consumul de miere seara, pentru că oferă și energie, iar luată în cantitate mare te poate ține din contră treaz.

Având o aromă greu sesizabilă, mierea de salcâm  nu va schimba gustul ceaiului sau cafelei, putând să fie folosit cu succes în locul zaharului. Atenție doar să adăugați mierea în ceai, doar când acesta s-a mai răcit și poate fi băut.

Dacă nu aveți poftă de mâncare atunci consumați miere de salcâm. Un pahar cu lapte și o felie de pâine cu miere dimineața pe stomacul gol te ține sătul și energic până spre amiază.

Mierea de salcâm poate fi utilizată așadar pentru tratarea următoarelor boli: ulcer, insomnie, stres, astenie, nevroze, tuse, creșterea poftei de mâncare, probleme de digestie.

De asemenea ajută la funcționarea normală a inimii și a ficatului, stimulează creșterea numărului de hemoglobină din sânge, etc. Mierea de salcâm este ideala pentru vindecarea tusei, deoarece are un efect antiseptic. Așa că în caz de viroză respiratorie apelați cu încredere la miere!

Având o cantitate mai mică de polen, comparativ cu alte sortimente de miere, mierea de salcam nu produce reacții alergice puternice.

Mierea de salcâm este un tonic excelent pentru femeile gravide, copii și convalescenți.

Extern se poate folosi pentru grăbirea vindecării tăieturilor sau arsurilor și pentru aplicarea pe piele în tratamentele de înfrumusețare.

Recomandări:

Ȋn primul rând mierea să fie cumpărată doar de la apicultori, astfel încât să aveți garanția calități produsului. Mierea poate fi păstrată la temperatura camerei, însă lumina soarelui să nu ajungă la produs, pentru că-i distruge sistemul enzimatic.

Foarte important, cei care sunt bolnavi de diabet, sunt alergici la polen sau sunt bolnave, să consume acest produs doar după ce au și acceptul medicului, chiar dacă au găsit recomadări de rețete minune.

P.S. Lasa-mi te rog un comentariu mai jos daca esti interesat de acest subiect.  Ti-ar placea sa fi prezent la extragerea mierii si sa consumi aceasta minune direct dintr-un stup?

email

Comments

  1. JUDITHA DRAGHICI

    As fi foarte curioasa daca gustul este la fel cu cel de la mierea pe care am consumat-o pana acum,in general am cumparat de la apicultori.

    1. Profile photo of admin
      admin Post author

      Curiozitatea iti va fi si mai bine rasplatita, daca vei cumpara in primele zile dupa recoltat, astfel incat in miere sa mai fie inca prezente toate aromele stupului.

  2. vasile

    Din cele descrise si comparat cu un produs recent cumparat de la un apicultor din zona intradevar caracteristicile sunt adevarate. Am inceput un tratament impreuna cu nuci si putina lamaie, sunt curios ce urmari vor avea. Momentan ma simt excelent dupa o saptamana ! Reteta este simpla, o,5 kg miere , o,5 kg nuci zdrobite, nu macinate si 2-3 lamai in functie de marime. Se amesteca bine se tin 2-3 zile la loc racoros si intunecos dupa care se consuma cate o lingurita pe stomacul gol cu o jumatate de ora inainte de micul dejin. Tratamentul este pentru cele prezentate in articol !

    1. Profile photo of admin
      admin Post author

      O reteta asemanatoare am amintit-o si eu aici http://carafacumiere.ro/mierea-cu-nuca-reteta-pentru-imunitate/ . Reteta o stiu de la o doamna, care este foarte multumita de acest preparat. Stiu ca mi-a spus ca in fiecare toamna-iarna este preparatul pe care-l ofera zilnic copilului dansei pentru cresterea imunitatii.
      Bineinteles daca nu este un secret, dumneavoastra exact pentru ce afectiune consumati acest preparat? Poate articolul este citit de pesoane interesate de acest subiect, iar un ajutor din partea cuiva ce trece prin aceasi problema, ar putea fi de mare ajutor!
      Multumesc oricum pentru comentariu, multa sanatate!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *