Povestea unei pasiuni nascuta din compasiune pentru un ghem de albine

Vorbeam zilele acestea cu niste prieteni despre ce anume ne pasioneaza si cum anume o pasiune patrunde în sufletul nostrum şi rămâne acolo mult timp, poate pentru totdeauna.

Pentru mine  sa ma ocup de albine la început a fost doar un joc inocent, copilaresc. Imi aduc aminte ca vedeam de departe apicultori cum lucrau între mii de insecte gata sa-i înţepe şi credeam că trebuie sa ai un mare curaj sa faci asa ceva.

Startul declaşării pasiunii a avut loc într-o zi călduroasă de vară, când unui apicultor i s-a răsturnat un stup în centrul satului.

A fost o întreaga nebunie, albinele au început sa înţepe pe toţi cei care treceau prin zonă, iar oamenii care locuiau în vecinătate cu locul accidentului se temeau sa iasă din casă.

Copil fiind am auzit ce se întâmplă şi imediat m-am dus să văd despre ce e vorba. Apicultorul si-a strâns albinele si s-a făcut nevăzut, dar în urma lui au mai ramas ghemuleţe de albine, care încercau să supravieţuiască.

Mi-a fost milă de bietele insecte şi în acelaşi timp mi-am zis că este oportunitatea să am propria familie de albine. Am folosit un scaun vechi pe post de cadru din lemn, pe care am batut scânduri şi am făcut o ladă cum am ştiut eu mai bine.

Apoi cu ajutorul unei cutii din carton, seara pe răcoare, am strâns aproximativ 30 albine şi le-am dus acasă. Le-am aşezat în stupul meu, unde le-am servit cu o cutiuţă de chibrit cu zahăr şi am aşteptat ca micile insecte să se acomodeze şi să înceapă activitatea de baza,  să facă miere 🙂

Apoi  zilnic de vreo 10 ori le vizitam si mă uitam în ladă să vad dacă au făcut ceva, până am luat prima ţeapă, apoi am început să le deranjez mai rar.

Povestea cu primele albine s-a terminat când s-a uitat şi fratele mai mare în ladă şi l-au înţepat se pare mai tare, iar din cauza nervilor mi-a aruncat lădiţa, iar albinele au dispărut

În acel an am dus scândură la un tâmplar ca să îmi confecţioneze o ladă pentru albine, iar de la un apicultor bătrân din sat am cumpărat la un preţ mai mic o familie de albine cu condiţia să merg pe la el ca să îl ajut cu albinele, iar cu această ocazie să învăţ ce trebuie făcut.

Am acceptat cu multă plăcere şi din acea vară, tocmai terminasem clasa a opta, a început  o pasiune care durează de aproape 10 ani.

Îndeplinirea unui vis sau unei pasiuni de multe ori este o întreagă aventură. Trebuie mereu să treci prin propriile temeri şi de multe ori să asculţi şi „temerile” celor din jur, care vor să te „ajute cu un sfat”.

Îmi aduc aminte cum mergeam mândru pe stradă cu noua mea ladă de albine iar pe drum m-am întâlnit cu nişte cunoştinţe care s-au dovedit curioşi de ultima mea achiziţie. Le-am spus ce aveam de gând şi imediat am auzit:     „ Nu o să meargă, trebuie să cumperi saci de zahăr ca să le hrăneşti”, apoi alţii „ Nu te pricepi şi o să îţi moară”, „ vine iarna şi adio albine” etc.

Au trecut atâţia ani de atunci şi nu a trebuit să cumpăr saci cu zahar, iar într-un an de zile lucrând pe stupii mei, dar şi pe ai apicultorului cu experienţă am învăţat lucrurile de bază pe care trebuie să le ştie un cineva pasionat de albine. Nu a fost greu şi nici uşor ci a fost doar foarte frumos.

Ti-a fost vreodata milă de ceva anume, poate o insectă pe care uşor puteai să o striveşti cu piciorul şi şi cu toate acestea nu ai făcut-o, din contră ai făcut tot ce ai crezut tu de cuviinţă ca să ajuţi sărmana fiinţă?

Poate ai vazut vreodată o floare sălbatică minunată pe câmp sau într-o pădure şi primul impuls  a fost sa o culegi şi să o duci în camera ta, dar apoi ţi-ai dat seama că e frumoasă pentru că e unică pe acel câmp şi dacă o culegi şi o duci în camera ta îi distrugi ceea ce o face frumoasa şi din acest motiv mai bine ai lăsat-o acolo şi ai plecat fericit lăsând în urma ta un zâmbet. 

Sau poate ai fost cu bunicii pe câmp şi i-ai văzut cum adunau plante medicinale cu care îşi vindecau bolile şi îţi spuneai cu compasiune în mintea ta că sunt cam înapoiaţi de mai folosesc aşa ceva şi încercai să le explici că la farmacie cu X lei pot cumpăra medicamentul de-a gata.

Însă acum ai crescut şi când eşti bolnav cumperi plante medicinale cu destul de mulţi bani cu toate că dacă faci o scurtă plimbare pe un câmp în perioada verii calci pe ele fără să ştii, iar poate bunicii nu mai sunt acolo să ţi le arate, să te înveţe.

Îţi aduci aminte de copilarie când îţi ungeai o felie mare de pâine cu multă miere, iar apoi o mâncai cu multă poftă ungându-te pe degete, faţă sau haine?

Acum ai crescut şi mergi în supermarket şi cumperi miere, dar mierea nu mai e la fel, nu mai are acelaşi gust, aceaşi aromă, mierea parcă nu îţi mai oferă aceaşi bucurie, iar tu crezi că e din cauză că ai crescut şi e normal să nu mai simţi ce ai simţit atunci, dar oare chiar aşa o fi?

Cumpără miere de la un apicultor şi gustă miraculosul produs şi o să vezi diferenţa!

Sunt o gramadă de pasiuni şi fiecare pasiune de cele mai multe ori are povestea ei.  Toţi avem hobbyurile noastre şi poveşti care stau în spatele acestora.

Cred că eşti de acord că doar atunci când lucrezi la ceva care te pasionează simţi că eşti fericit, simţi că faci parte din ceva extraordinar.

Cunoşti acea vorbă din bâtrâni cum că „banul e ochiul dracului” sau că „banii nu aduc fericirea”. Nu stau să filosofez asupra acestora, vreau doar să îţi spun că atunci când lucrezi şi faci bani dintr-o pasiune de-a ta atunci nu banul te conduce ci pasiunea, iar când faci ceva din pasiune eşti pur şi simplu fericit, împlinit.

Oare tu ce pasiune ascunsă porţi în suflet? Ţi-ar plăcea să lucrezi ca şi mine cu albinele, să ai lângă casa ta propria afacere? Ce te reţine să ai propria stupină, propriul laborator natural de alimente şi medicamente?

Sau poate ai un alt gen de pasiune, un alt gen de abordare şi mi-ar plăcea să te aud. Ori ce ar fi, primul pas spre succesul tău e să ai curaj să scoţi  de acolo din suflet ceea ce ascunzi, ceea ce crezi că ţi-ar place să lucezi.

Sunt curios ce pasiuni mişună prin sufletul tău şi cum am putea face ca acea pasiune să prindă rădăcină şi să fructifice în bunăstare şi fericire pentru tine.

De asemena mi-ar plăcea să aud de la tine cum anume s-a declanşat pasiunea ta, povestea pasiunii tale!

Cu prietenie,

Nicu

email

Comments

  1. elena

    Numai pasiunile mari pot da nastere oamenilor mari(Helvetius)

  2. carmen

    Albina este o creatura minunata si ma bucur ca vei vorbii despre ea, pentru ca toata lumea stie ca in principiu ea face miere si mirea ne face bine, dar despre ea, se spun putine lucruri. Socrul meu care a fost invatator are o pasiune stupii de albine, cand am ajuns prima oara la ei , eu fata de oras am inceput sa tip ,,vai , ma inteapa , omoar-o„ si cand am vazut cu cata tandrete o ia in palma si o duce la stupi m-am simtit penibil. Relatia dintre omul care le ingrijeste si albine mi se pare ceva magic, puterea de a lua in palme o albina amortita de frig si a sufla peste ea aer cald si a o duce la stup este extraodinara. Si eu am o pasiune ,copii, ca si albinutele a caror truda este este pentru copiii lor, pentru stupul lor ,de la ele ar trebui sa invatam viata in colectivitate. Mult succes in continuare.

  3. Bobo

    Excelenta povestea si ma bucur pentru emotia frumoasa pe care o simt la finalul ei… Este atat de uimitoare si plina de daruire viata albinelor, incat m-as bucura ca si noi, oamenii sa avem intelepciunea sa invatam de la ele. Multumesc, Nicule pentru ca te-ai apucat sa aduci in fata ochilor nostri si sa impartasesti din bucuria vietii tale si a albinutelor pe care le ingrijesti. Unde mai pui ca mierea lor este fantastic de buna, inca ii simt gustul, chiar daca sticluta cu miere daruita de tine s-a terminat intre timp. Multumesc mult si la mai multe povestiri „mieroase”! 🙂

  4. daniela

    🙂 vara aceasta am gustat si eu din magica lor miere…excelenta!

  5. Caulea Iulian

    Salut Nicu , sunt Iulian si am achizitionat de curand 2 stupi . In iarna aceasta intru cu un stup 1/1 in 5 rame si altul in 7 rame. Sunt interesat in a cunoaste o persoana cu experienta in domeniu .Imi este frica de greseli personale pe care le-as face si care sa conduca la moartea stupului sau si mai rau sa-mi dispara pasiunea si sa apara descurajarea .Locuiesc in Bucuresti si la 43 Km in com. Schitu ,Sat Bila ,jud.Giurgiu am o casuta si o livada de aproximativ 200 pomi fructiferi . Casa este aproape de raul Calniste si la aproape 2 Km de o padure de salcami .Toate acestea au constituit un atu de a ma ocupa si de albine. Daca prind incredere in mine sigur o sa ma dezvolt .Mi-as dori daca esti deacord sa-mi trimiti nr. tau de telefon sa te pot consulta in directiile unde am dubii sau nu stapanesc fenomenul. Stupii i-am pregatit de iernat astfel :am facut tratament de doua ori cu fitile de Varachet forte la7 zile unul de celalalt ,am retrans stupii si am pus diafragme ,am montat benzi deasupra ramelor din acelea anti vaaroua si anti…care sunt pentru contact cu albina,am facut ceai de tei concentrat in care la 1 l apa am bagat 1 Kg zahar , am cumparat 2 turte pe care o sa le introduc la sfarsitul lunii , urmand sa mai cumpar 2 si sa le introduc prin ianuarie .Cu acestea am spus tot .Ma ingrijoreza faptul ca am multe viespi care vin la fructe si le vad ca vin si la stupi .Imi este frica si vreau sa preantampin fenomenul de roire ,nu stapanesc fenomenul. As fi bucuros daca mi-ai raspunde la … nestiinta mea .Cu stima, Iulian.

    1. Irinel

      Nu trebuie sa iti fie frica sa practici apicultura,fenomenul de roire si toate celelalte iti vor provoca placeri,vei vedea :).
      Apropo de viespi,din pacate si pe la ai mei am tot vazut,nu prea ai ce face decat sa reduci urdinisul la 1-2 cm maximum(vorba ”din batrani” zice ca 1 cm pentru fiecare rama de albina pe care iernezi).
      Apropo de turte,cred ca este cam repede….dar daca esti constient ca nu au miere atunci sa le bagi de acum. Te salut.

  6. gigi

    Da,e impresionant,sunt niste fiinte miraculose,nici nu pot sa le numesc insecte desi ele asta sunt.
    Daca urmarim exact activitatea animalelor ,ne dam seama cat de mici suntem si cate mai avem de invatat.
    In goana asta dupa bani,averi,masini,practic in lacomia asta nebuna a noastra,uitam de natura,de animale si tot ce e mai frumos pe pamantul asta.
    Sa nu uite nimeni niciodata:cand ultimul animal va fi impuscat si ultimul copac va fi taiat, o sa vedeti ca nu puteti manca banii pe care i-ati adunat!!!

  7. Nicoleta

    Eu am inceput sa citesc despre albine dupa ce un roi s a instalat in aerisirea din bucatarie, desi locuiesc la bloc.
    In bucatarie se simtea un parfum de propolis dupa ce au propolizat peretii aerisirii.
    Acum mi-ar placea sa cresc albine.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *