Bine ai venit pe carafacumiere.ro
În această săptămană albinele mele si-au făcut pentru prima dată zborul de curăţire. Gingaşele făpturi au umplut cerul grădinii mele cu zborul lor, iar printre ramurile pomilor din livadă se auzeau zumzete îmbătate de bucuria primăverii spre care privim cu toţii.
Mi-am adus aminte de prima primăvară prin care au trecut albinele mele, asta acum mai bine de zece ani. Eram atat de bucuros sa le văd cum iasă cu sutele din primul meu stup încat mi-am petrecut întreaga zi privindu-le.
Îmi aduc şi acum aminte de mirosul ierbii mociorlite de umezeala zăpezii care s-a topit, de razele de soare care împrospătau aerul.
Primul zbor de curaţire pe care l-am văzut a fost în jurul datei de 20 ianuarie. Niciodată de atunci albinele din ograda mea nu au mai avut parte de un zbor de curăţire aşa vremelnic. Zona în care locuiesc permite albinelor să iasă afară din stup de obicei în prima decadă a lunii februarie.
Atunci nu ştiam ce importanţă extraordinară prezinta zborul de curăţire asupra sănătăţii familiei de albine, am învăţat odată cu trecerea timpului, şi bineînteles după ce de mai multe ori am dat cu băţul în baltă.
Ce este zborul de curăţire?
Zborul de curăţire sau zborul de defecaţie, reprezintă ieşirea albinelor din stup în “ferestrele ierni”, cu scopul de a-şi goli intestinele de reziduurile rezultate în urma digestiei.
Importanţa zborului de curăţire
Pe timpul iernii albinele stau uneori şi două sau trei luni în ghem fără să poată să iasă afară să îşi facă treburile fiziologice, prin urmare ţin totul în intestine. Va dati seama ce stres pe ele 🙂 De aici derivă şi importanţa zborului de curăţire.
După zborul de curăţire albinele se relaxează, pot să consume o cantitate mai mare de miere, matca începe să depună ouă, prin urmare familia de albine începe să se dezvolte.
Familie puternică vs familie slabă
Zborul de curăţire aduce apicultorului informaţii preţioase vis a vis de starea de sănătate al albinelor, dacă au iernat în condiţii bune, dacă respectiva familie este puternică sau slabă.
Temperatura este factorul primordial ce influenţează ieşirea albinelor afară din stup.
De obicei o familie puternică începe să iasă în număr foarte mare afară din stup la temperaturi mai mari de 8-10 grade. Bineînţeles trebuie să fie o zi liniştită, fără manifestări ale vantului.
Familiile slabite din diferite motive efectuează zboruri reduse în intensitate şi de multe ori chiar la temperaturi scăzute. Sau din contra, la temperaturi destul de ridicate albinele din familiile slabe refuza sa paraseasca stupul.
Spre exemplu albinele ce suferă de diaree pot să iasă, forţate fiind de presiunea din intestine, chiar şi atunci cand covorul de zăpadă este generos şi numărul de grade redus în termometre. Se poate observa în acest caz albine moarte pe zăpadă, chircite de frig.
De asemenea în faţa stupului, pete mari de diaree maroniu deschis murdăresc zăpada alba. Însă acesta este una din cele mai grave situaţii, cand albinele suferă de diaree fiind fie grav bolnave de nosemosa sau poate diareea este cauzată de hrana de proastă calitate din stup.
Supravegherea albinelor în timpul zborului de curăţire este deci foarte importantă.
Recomandabil ar fi ca înaintea zborului, sau chiar imediat după zborul albinelor, apicultorul să cureţe albinele moarte şi murdăria de pe fundului stupului.
Dacă anumite familii de albine refuză să iasă afară din stup trebuie căutată cauza acestui fenomen. Poate urdinişul este înfundat de albine moarte, sau poate stupul este mai slăbuţ etc. În aceste situaţii trebuie să elimini cauza ce provoacă lipsa zborului de curătire.
Albinele moarte de pe fundul stupului se pot scoate uşor cu o sarmă îndoită sub forma literei L, care se introduce pe urdiniş şi cu care se trage afară din stup tot ce este pe fundul stupului.
Dacă soarele “dogoreşte”, iar albinele stau la umbra în stup, poţi deschide capacul stupului, să îndepărtezi salteluţele sau ce anume ai pus deasupra podişoarelor pe timpul iernii, astfel încat soarele să încalzească stupul, iar albinele să iasă afară pentru zborul de defecaţie.
După zborul de curăţire albinele sunt relaxate, matca începe să depună ouă, aşa că daca bugetul permite acum este momentul cel mai indicat pentru ajutorarea albinelor cu turtă, dacă se poate proteică.
Acest blog este unul al pasionaţilor de apicultură, aşa că fie ai în ogradă 1000 de stupi fie doar unul, experienţa ta şi feedback-ul tău contează enorm pentru mine, dar şi pentru cei care îndrăgesc această meserie si sunt abia la inceput.
Apicultura se învaţă prin experienţe, cartea doar îţi arată drumul pe care trebuie sa-l parcurgi.
Ce experienţe ai avut cu albinele la zborul de curăţire? Au trecut albinele tale printr-o situaţie pe care tu ai considerat-o anormală?
Cu prietenie,
Nicu
4 comentarii
Pingback: Cand trebuie administrat albinelor prima turta ? |
Buna ziua . Astazi 20 Ianuarie albinutele mele au iesit la zborul de curatire .Nu au avut o iarna grea ci numai ultimile doua saptamani le a facut sa se stranga in ghem . Au zburat si carat polen pana dupa Anul Nou . Dar azi la amiaza cu mic cu mare au brazdat cerul si chiar am primit o portie de bine ai venit . Am doi stupi unul pare ca sta bine si albinele sunt multe dupa cum se ingramadeau atai la iesire cat si la intrare ,al doilea un pic mai usurel dar nu se lasa nici el . Al doilea are ceva albina moarta pe sita fundului nu exagerat dar fata de primul care nu am vazut albina moarta se pare ca a avut ori mai multa albina uzata ,ori ceva uraciosi dinaceia cu multe picioare mai multi . M am bucurat cand am vazut acest zbor nu ca le am pandit ci eram cu treaba prin gradina . Am zis in sfarsit au facut si ele ceia ce trebuia sa faca .De acum puteti manca linistite .Chiar am vazut ca citeva aveau si polen pe picioruse .Nu stiu de unde l au gasit .
Salut abia astept sa inceapa februarie vor fi peste 12 grade si vor iesi de regula le dau turte cu miere prima data…
Ce stiti despre albine cand incepe sa culeaga polen de obicei
Salut, primele surse importante de polen sunt de la alun. Acesta in unele zone incepe sa infloreasca foarte timpuriu, in luna februarie. Apoi o a doua sursa importanta este salcia cu muguri.